Pierderea identitatii intr-o relatie. Relatiile dincolo de patul lui Procust

In aceasta perioada, oamenii au inceput sa isi caute propria identitate mai mult decat in trecut. Daca pana acum rolurile intr-o relatie erau in mare parte trasate de mediul extern, de cutumele sociale, in ultima vreme partenerii au inceput sa isi caute propriile reguli, a caror urmare sa le aduca intr-adevar fericirea. A inceput sa fie constientizat faptul ca numai pentru ca toata lumea face un lucru, nu inseamna ca acel lucru e bun si pentru tine. 


Cati dintre parteneri sunt insa pregatiti sa accepte aceste schimbari? De aici o multime de relatii date peste cap, scoase din cursul pe care il urmau, de cele mai multe ori bolnavicios.

De foarte multe ori, pentru a nu iesi dintr-un anumit confort pshihic mai ales, uneori poate si financiar, oamenii se complac in situatii care nu le vor adduce nicioidata satisfactii, trairi intense, pasiuni traite la maxim, doar liniste, insa nu sufleteasca cum tindeti sa credeti, ce in sensul de continuitate, mai degraba rutina.

Aceasta gandire, desi e mai degraba lipsa de...,  isi are originile in faptul ca majoritatea oamenilor nu constientizeaza ca pretul asumarii riscului si infruntarii obstacolelor este incomparabil mai mic decat pretul ce il vei plati daca alegi confortul.

De ce sa isi bata ei capul sa isi caute alti parteneri, care sa le ofere cu adevarat ce isi doresc, sa fie

intr-adevar completarea atat a persoanei cat si a personalitatii lor, cand au deja pe cineva alaturi care nu le da batai de cap, nu ii pune sa iasa deloc din rutina obisnuita, cu alte cuvine, nici un efort nu le este cerut.

Epicur spunea intr-un citat care mie imi place enorm de mult ,, Cu cat este mai grea incercarea, cu atat mai mare este gloria dupa ce o depasesti``.

Poate pentru unii, aceste vorbe nu au mare insemnatate, pentru ca se gandesc ca ei nu cauta gloria. Insa eu va contrazic categoric!!! Toti oamenii, indifferent de pozitia sociala, de varsta sau mai stiu eu ce criteriu, toti cauta gloria. Dar nu gloria, in sensul classic, de faima si recunoastere, ce gloria personala, sentimentul acela ca dorintele tale sunt implinite sau ca visele tale se materializeaza.

Cand suntem copii, poate ne dorim jucarii nu stiu de care, ca adolescenti tot felul de haine sau accesorii care sa ne aduca recunosterea celorlati, care sa ne ajute sa iesim in evidenta, apoi ca adulti, Doamne cate nu facem sa atingem gloria, materializata diferit pentru fiecare in parte.

Deci intreaga noastra viata cautam gloria, cu alte cuvinte fericirea, multumirea de sine.

Intr-o relatie, fiecare dintre noi, cand suntem singuri, sau poate intr-o relatie - dar tot singuri ne simtim, ne gandim ce bine ar fi sa ne gasim si noi pe cineva care sa ne inteleaga, sa gandeasca cu noi la unison, sa ne impartaseasca ideile si credintele. Sa ne traim fiecare propria viata, sa ne urmam propriile vise, iar satisfactile sa le traim impreuna. Ce frumos ar fi, nu?

Fetele sa nu mai fie limitate de catre iubiti/soti pentru a-si urma anumite vise, sau sa faca anumite lucrurie, sa nu li se limiteze dreptul de a intreprinde tot felul de activitati. Iar barbatii sa poata sa stea la birou serile sa lucreze linstiti, sa poate iesi cate o noapte cu baietii si chiar sa se bucure de seara respectiva, fara sa se gandeasca ca atunci cand ajung acasa ii astepata un scandal monstru.

Daca vrem sa fim fericiti intr-o relatie, noi trebuie sa cautam aceasta fericire.

Sa asteptam de la celalalt sa ne dea fericirea e o mare greseala, pentru ca ori cat de bun si multi-tasking ar fi cel de langa tine, nu o sa reuseasca, sau chiar daca o va face, poate va fi in detrimentul sau. Preocupat sa te ajute pe tine sa iti gasesti fericirea, va deveni din ce in ce mai frustat ca nu isi poate atinge propria fericire.

 Asadar, ajuta-te pe tine insuti !

Daca tu vei fi fericit si vei reusi sa sa emani aceasta fericire, partenerii de viata si nu numai, inexplicabil, te vor urma, iti vor urma exemplul, vor incepe cu adevarat sa te observe intr-o alta postura decat cea de pana acum. Fara sa se gandeasca ca trebuie sa te suporte pentru a fi in randul oamenilor, pentru a nu fi singuri pe lume, te va simiti ca fiind parte esentiala a lumii sale.

Toti oamenii, indifferent de fatada pe care o afiseaza, au nevoie de aceleasi lucruri: libertate si apreciere, insa pentru fiecare aceste concepte se manifesta diferit.

De expemplu, cand merge la fotbal cu baietii, poate s-ar bucura sa il ajuti sa isi pregateasca echipamentul , sau cand ea merge la o sesiune de shopping, sa ii spui asa, ca fapt divers, ca pantofii aia pe care i-ati vazut atunci impreuna i-ar sta foarte bine. Sunt chestii marunte care ii fac pe cei de langa noi sa simta ca ceea ce fac nu e gresit, ca au libertatea de a  trai si propriile vise, nu doar ale tale.In loc sa fie anxiosi si frustrati, ca au o viata limitata de cand sunt intr-o relatie, oamenii se simt fericiti si increzatori, si coreleaza aceste sentimente, atat cele positive, cat si cele negative cu tine, partenerul/partenera sa de viata.

Atat de des aud faze de genul: ce bine ca voi ca puteti face aia si aia, eu nu mai pot ca acum sunt casatorit/a. Ce prostie e asta? Numai pentru ca te-ai casatorit nu mai trebuie sa iti placa fotbalul, sa barfesti cu fetele sau sa iesi in oras doar cu prietenii tai? Dupa semnarea unui act ti se schimba automat convingerile, visele, dorintele?

E frumos sa petreceti timpul impreuna, apoi mai tarziu si cu copii, insa nu  trebui sa iti pierzi propria identiate indiferent de context. Cerandu-Ie partenerilor sa ne indeplineasca propriile dorinte, si preocupati sa urmarim respectarea regulilor impuse de noi, uitam sa ne mai indeplinim noi insine dorintele.

Cu totii ne dorim libertatea de a fi noi insine, de a ne urma propriile vise fara ca apoi sa fim judecati pentru deciziile pe care le luam. Sa nu mai fim constransii de nimic, sa ne traim viata asa cum consideram noi ca e mai bine pentru NOI, sa nu facem lucrurile intr-un anumit fel, doar pentru ca asa cere societatea.

Suntem sufocati de atatea tipare, patul lui Procust este mult prea prezent in viata noastra, si mai rau este ca nu ne dam seama de aceasta prezenta. Suntem efectiv inoculati cu idea ca daca vrem sa fim fericiti, trebuie sa ne incadram in acest pat cu orice pret.

Relatiile amoroase trebuie neaparat sa aiba o finalitate, apoi, daca te casatoresti trebuie sa te pui imediat pe facut copii si lista poate sa continue. Poate nu totii avem aceleasi vise, aceleasi aspiratii, iar acest lucru nu ar trebui sub nici o forma sa fie resimtit ca un handicap.

Sa ne traim asadar viata dupa placul inimii, sub conducerea mintii!

Cum sa ai o zi minunata

In fiecare dimineata cand ne trezim, primul sentiment ar trebui sa fie unul de multumire. Uite o noua zi se arata in fata noastra, suntem asa de norocosi ca ni se da sansa sa facem azi tot ceea nu am reusit sa realizam ieri.

Trebuie sa te gandesti ce sansa minunata ai ca poti sa traiesti si aceasta noua zi, ca starea ta fizica iti permite acest lucru, ca ai puterea sa faci asa de multe.

Defectele imaginare

De curand stateam de vorba cu un coleg pe care l-a parasit prietena. In timp ce se plangea de zor, la un moment dat, a spus urmatoarele: asta ti se intampla daca nu ai masina. Oarecum surprinsa, deoarece nu intelesesem bine ce a vrut sa spuna, in amalgamul de idei ce il insira pentru a-si descrie suferinta, nu am acordat foarte mare importanta celor spuse.

In zilele urmatoare, aceeasi victimizare, tot biroul ii cunostea asa-zisa drama. La un moment dat, intalnindu-ne din nou in birou, ma intreaba: prietenul tau are masina? Eu, surprinsa, spun da. La care el, foarte ganditor…Normal!!!

Care era defapt problema cu posesorii de masini…el neavand masina, i se parea ca toate fetele isi doresc asta si din aceasta cauza el nu isi gaseste o iubita cu care sa aiba o relatie mai de durata. Din punctul lui de vedere, avea toate calitatile din lume pentru a atrage fetele, insa ii lipsea cel mai important atuu...o masina.

Cat de redus mental , trebuie sa fii, sa gandesti intr-un asemena fel???

Unde era de fapt problema?

Frustrarea profesionala

Exista numeroae situatii cand frustrarea a dus la schimbarea unor vieti, si de cele mai multe a fost o schimbare in bine.

Oamenii, satuii de nedreptate si indolenta care ii inconjura, au decis sa isi ia viata in propriile maini, sa isi asume cateva riscuri, dar s-au asigurat ca ies din mocirla in care se adanceau din ce in ce mai mult.

Astea sunt cazurile cele mai fericite, ale oamenilor care au avut tot timpul o portita, dar care au incercat totusi sa isi depaseasca limitele.

Traiesti ca un leu sau ca un iepure?

Un leu sau un iepure ?

Probabil stim cu totii fabula cu leul si iepurele. Daca nu, oricum v-o spun eu acum :)

Se spune ca era odata un leu grandios, avea o constitutie fizica perfecta, un raget puternic, si o multime de alte calitati, cum ar trebui sa aiba un rege al  padurii de altfel. Si totusi nu era regele...cine era ,va dati seama la finalul parabolei.

Dar de ce nu era, va intrebati....pentru ca el se vedea ca un iepure. Si nici macar un iepure dintre cei mai buni...

Pe de alta parte, acel iepure la care se raporta leul, avea o cu totul o alta perspectiva asupra sa...desi eram mic si pricajit, el se vedea capabil de orice, se credea puternic si potent, in stare de lucruri marete, poate chiar sa conduca padurea. Avea o incredere in fortele personale nemaipomenita,

Progresul personal sau avansarea ierarhica ?

Pentru multi dintre noi cele doua concepte reprezinta acelasi lucru, acelasi scop, odata cu „avansarea in grad” putem sa spunem ca am evoluat, am facut un progres.

Ceea ce este trist insa este tocmai faptul ca cele doua, de foarte multe ori nu sunt direct proportionale, si cand spun asta, ma refer la acei oameni care ajung pe pozitii foarte bune, poate si intr-un timp relativ scurt, dar experienta lor in domeniul in care activeaza lasa de dorit.

Asta e cel mai evident in perioada acesta a ultimilor ani, cand foarte multe pozitii importante, care implica o oarecare responsabilitate, sunt ocupate de persoane incompetente.

Cautarea fericirii...pana unde?

Acumularea de bogatii, de bunuri personale...obsedanta idee de a atinge fericirea...

Se spune ca aceasta e cea mai lunga calatorie, in care cautam fericirea, deoarece dureaza toata viata.

Inca din primele faze ale vietii nostre, accedem spre ceva, spre un nivel superior celui in care ne aflam la momentul respectiv.

Incepand cu scoala, cand in fiecare treapta suntem oarecum impinsi de la spate sa muncim mai mult, sa ne straduim mai mult,  pentru a ajunge in cele mai bune clase, apoi la cele mai bune licee, facultati si asa mai departe.

Apoi trecem in cea de-a doau etapa a vietii, cand pentru prima data in 20-22 de ani, pricipala noastra misiune nu mai e sa invatam. O noua era incepe, cea pe care ne-am imaginat-o ca va fi cea mai minunata, ca in cele din urma nu vom mai studia si depinde de parinti, ce vom incepe sa muncim, vom castiga o caruta de bani si vom putea sa facem tot ce ne-am dorit in ultimii 20 de ani.

Totusi pentru majoritatea dintre noi nu e asa. Terminam cu licenta sau masteratul si incepem entuziasmati sa ne cautam jobul visat.....trec saptamani, luni,  o multime de CV-uri depuse, in unele cazuri poate chiar 1-2 ani si jobul mult dorit intarzie sa apara. In cele din urma, dupa cateva interviuri fara finalitate, ne decidem ca poate pentru inceput, am putea opta pentru un post sub pregatirea noastra, la urma urmei toata lumea incepe de jos. Si asa ne trezim muncind intr-un loc pe care nici macar in cele mai sumbre ganduri ale noastre nu l-am imaginat, coordonati fiind de un supervizor cu o pregatire mult sub a noastra si cu un salar minim pe economie.

Din acel moment ne dam seama ca nu toate visele se pot implini cu usurinta....si incepem sa muncim cu sarguinta, mai facem un curs, o atestare, mai obtinem o certificare, uneori renuntam la viata personala....nu de tot, doar ca ne restabilim prioritatile, zicem noi. Si uite asa, dupa cativa ani la munca de jos concomitent cu noptile nedormite, o multime de experiente, nu toate placute, in sfarsit reusim sa fim vizibili pe piata de munca.

Obtinem un loc de munca cat de cat bun, nu ceea ce am visat noi, dar totusi conex, cu o renumerare care, pentru prima data ne permite sa ne gandim la un cont de economii (plan de acumulare cum ii zic bancile, in care suma minima pe care trebuie sa o depui e 50 RON J )

Treptat, treptat, cu cateva ore suplimentare saptamanal, cateva concedii la tara, la parinti multime de alte sacrificii si renuntari...primul vis se implineste...prima masina. Care la fel, nu e cea la care visai cand erai copil, dar in vremurile aceastea de criza, este mai mult decat satisfacatoare.

O perioada esti asa entuziasmat, atat de fericit, de satisfacut, visul tau a devenit realitate, ai facut cateva sacrificii, dar a meritat, acum te simti implinit. Ce pacat insa ca aceasta satisfactie nu va dura foarte mult...

Iti dai seama, ca acum ai cu ce te plimba, cu ce te da mare prin fata cafenelelor, prieteni sau colegi mai au nevoie de tine sa ii duci, aduci, ii mai iei de la serviciu, deci ai realizat ceva, oameni au nevoi de tine. Ce bine te simti cand constientizezi toate astea. Totusi, in toata aceasta perioada atat de euforica un gand te loveste dintr-o data. Ai realizat atatea, ai obtinut ce ai vrut, dar totusi dormi in patul altcuiva, stai in casa unor straini, in cel mai bun caz a unor cunostinte.

Realizezi ca aceasta postura nu este una care se incadreaza in profilul unui om de succes. In chirie,  in cele mai bune cazuri, stateai in facultate, dar acum tu, care ai muncit atat, te-ai spetit invatand , in timp ce altii aveau tot felul de activitati placute cu cei dragi, ai facut atatea eforturi, meriti sa benefeciezi de alt statut, unul mai privelegiat...statul de proprietar.

 Si uite asa, o noua cursa incepe.

Din nou sacrificii, economii, renuntari, poate o multime de frustrari, de ce nu ai fost si tu norocos sa mostenesti ceva, sau sa fi castigat ceva poate...exista o multime de cai mai usoare de a obtine ceea ce ne dorim. In cele din urma iti dai seama ca oricum poti sa obtii si acest lucru de unul singur ( bancile sunt doar un ajutor din umbra :D ).

Asadar o noua calatorie se intrevede si indiferent cat de greu va fi sa ajungi la destinatie, nu vei renunta pana vei ajunge. Si te stresezi, pui lururile cap la cap, cum poti drege, cum mai poti economisi, cum ar fi cel mai bine, cel mai usor.

Dupa o perioada, mai lunga sau mai scurta, depinde cat esti de perseverent, te apropii de izbanda. Ceva birocratie, cateva taxe fara vreo legatura cu scopul tau, dar obligatorii, si uite ai ajuns la capatul calatoriei, la destinatie, esti fericitul proprietar al unei locuinte .Momentul mult asteptat, il traiesti cu atata intensitate, incredbil. Asta e tot ce ti-ai dorit inca de pe vremea cand stateai la camin in facultate, si intimitatea era doar un vis frumos.

Te consideri o persoana implinita, si bineinteles simti nevoia sa imparti aceasta bucurie cu familia, prietenii, apoi sa faci cunoscut succesul tau pritenilor, colegilor, cunoscutilor, dai petreceri de casa noua, si asa traiesti cum stii tu mai bine momentul.

Acum chiar esti implinit, ai o casa, o masina ba, dupa realizarile acestea ai gasit si dragostea ( sau cel putin asa crezi tu ), si ai devenit si mult mai increzator, mai sociabil.

Ce poveste frumoasa! Uite ca se poate, daca esti muncitor si nu iti e distrasa atentia de la obiectivele tale, cu siguranta pot fi indeplinite. Tu esti cel mai bun exemplu in acest caz.

Zambitor, te intorci in masina ta draguta, la noua ta casa, si mai draguta, mai fericit ca oricand, fara sa stii ce te asteapta. Cand esti in parcare,...stupoare, vecinul de la doi, si-a luat o masina noua nouta, are si motor mai mare, ceva facelift, oricum de vis.

Bun venit din nou la inceputul calatoriei.

Din acel moment, in fiecare zi, in parcare vezi un om mai implinit decat tine, a carui realizari sunt mai mari, nu neaparat si mai importante. Deci se poate chiar mai mult decat ai facut tu, mult mai mult. In cele din urma, obosit de atatea ganduri negre, te consolezi cu ideea ca tie iti ajung realizarile tale, esti un om implinit totusi, asa ca redevii increzator si sociabil, deschis la discutii si cu vecinii, ocazie cu care, vecina de la parter, iti spune ca daca ai putea sa nu parchezi acolo masina unde o parchezi de obicei,  ca vor sa parcheze ei, sa poate sa isi puna bagajele, ca se pregatesc de concediul in strainatate, casa lor de vacanta fiind deja plictisitoare.

Acesta este apogeul!  Masini mai tari, case de vacanta, concedii in strainatate....doamne cate au realizat oameni acestea, cate isi pot permite.  Realizarile tale sunt total eclipsate, ce ai reusit tu este nesimnificativ, atat de infim, nici macar nu te mai poti incadra in aceeasi clasa sociala cu ei.

Cand faci aceasta analiza, tragi aceste concluzii, subiectivismul tau e cel mai mare dusman.

 El te face sa uiti de toate lururile care au putut sa contribuie la aceasta bunastare a celor de langa tine. Sa te simti atat de lovit de soarta, de lipsit de sansa in viata, fara sa iti dai seama defapt de viata minunata pe care o ai.

Si din nou incepi o lupta continua, o lupta cu tine insuti, pentru  a face mai mult, a aduna mai mult, incerci sa te intreci pe tine insuti, ceea ce e un lucru bun de altfel, atata timp cat aceasta idee nu devine obsedanta, nu este cea care iti creaza nopti ndeormite sau priviri pierdute.

Este foarte important sa stim ccare ne sunt posibilitatile, dar mai ales sa ne cunoastem limitele...pana unde putem sa mergem pentru a obtine ceea ce dorim.

Si apoi, este ceea ce ne dorim necesar, avem cu adevarat nevoie de toate acele lururi dupa care tanjim pentru a ne simti impliniti, fericiti?Sau lipsa nostra de cultura spirituala ne impinge in acesta cursa, de a dobandi cat mai multe averi si bogatii, in speranta ca in acest fel ne vom gasi linistea, fericirea? Nu este oare chiar aceasta cursa cea care ne creaza neimplinirea, care ne facem sa ne simtim atata de nefericiti, de lipsiti de ajutor?

Sa cautam fericirea e poate esenta vietii fiecaruia, insa pe langa acesta cautare, foarte importanta este pretuirea ei atunci cand ai gasit-o.

Din pacate, foarte multi dintre noi o gasim, ceea ce ar trebui sa fie considerat cazul fericit, dar apoi ne obisnuim cu ea, si devenim atat de siguri  ca ni se cuvine, ca nu mai stim sa o pretuim.

Si incepem sa cautam alte lucruri, alte dorinte iau nastere, si speranta ca implinirea lor va contribui la o fericire si mai mare...insa nu facem altceva decat sa ne departam de esenta.

In cele din urma,  nu este vorba de a nu ne dori mai mult de la viata, sa nu va straduiti mai mult, sa munciti cu mai multa ardoare...doar sa invatatam sa apreciem ceea ce avem in fiecare moment. 

Sa fiti obiectivi atunci cand faceti analiza propriei vieti, cand faceti bilantul.

Aprecierea corecta a tuturor aspectelor din viata fiecaruia, cantarirea lor intr-un mod just, real, inevitabil va va da o stare de bine.

Sa ajungeti la destinatie!

Prieteniile pe muchie de cutit

Pentru ficare dintre noi, prietenia inseamna altceva, relatiile de prietenie sunt mentinute  din motive diferite. Insa, in aproape toate grupurile, exista anumite tipologii care se transmit de multe ori si partenerilor membrilor, atunci cand acestia  sunt introdusi in grupul respectiv. Asa se face ca, ulterior nu mai esti numai tu ca persoana, ce cuplul din care faci parte incadrat intr-o anumita tipologie.

Cele mai multe relatii de prietenie, mai ales cele feminine, au in componenta o diversitatea de temperamente si tipuri de caracter. 

Exista prietenii in care s-a format o legatura atat de puternica, de empatica, uneori putand cu usurinta rivaliza cu cea fraterna, chiar daca in timp, motivul, contextul care a dus la formarea grupului isi pierde valoarea, fiecare avand preocupari, pasiuni diferite, in multe cazuri orare sau chiar locatii diferite .

Fie ca e vorba de un duo, un trio, sau grupul de prietene format inca din liceu, care sunt la fel de apropiate, si de suportive una pentru alta , ca in perioada tezelor, sau  poate chiar a primului sarut, fie ca e vorba de un grup reunit de anumite pasiuni, sau anumite profesii, toate au ceva specific...relatiile din interior, tipologia caracterelor.

Dar ce asteptari putem avea de la un astfel de grup, ne gandim ca acesta este rolul prietenilor nostri, sa fie alaturi de noi, sa ne sprijine si sa ne impulsioneze, sa fie alaturi noi in toate actiunile noastre. Sa ne spuna tot ceea ce ne dorim sa auzim, chiar daca noi stim in adancul sufletului, ca lucrurile nu stau chiar asa, insa uneori avem nvoie de cineva sa vocifereze, nu adevarul, ci acele lucruri care ne fac sa ne simtim bine in anumite momente.
Ne place sa avem in preajma acei oameni care sunt oricand dispusi sa renunte la binele personal, pentru binele nostru.

Dar oare chiar ne simitim bine in aceasta postura de egocentrism ?

De multe ori da, pentru ca ne gandim ca oricum, cealalalta  e intr-o faza de mega confort. Nu are cu ce se stresa, e frumoasa in mod natural, niciodata nu isi aranjeaza parul si totusi arata superb, nu se streseaza ore in sir in fata dulapului si totusi arata fabulos, nu da foarte mare importanta barbatilor sofisticati si totusi roiesc in jurul ei. Sau poate e chiar opusul, pare atat de lipsita de vointa, de obiective, parca nu are nici o dorinta, incat ne gandim ca nu prea multe se pot intampla in viata ei.

In ambele cazuri consideram ca viata decurge lin, fara prea multe zdrucinari, deci nu are nevoie sa ii acordam o foarte mare atentie.

 Insa este asta adevarat, este viata celorlalti asa minunata sau atat de lipsita de evenimente, incat sa nu mai necesite nici un pic de atentie din partea noastra? Poate in fond, fiecare dintre prietenii nostri sunt la fel de nesiguri, cu probleme la fel de multe, poate chiar mai complicate si mult mai greu de trecut, poate au nevoie de ajutor in egala masura, doar ca isi fac timp si incearca sa acorde mai multa importanta problemelor tale, in defavoarea celor personale. 

Din pacate exista tot timpul aceste personaje, unii care cred ca lumea se invarte in jurul lor si a experietelor pe care ei le traiesc, ce li se intmpla lor sau ce fac ei efectiv  este intotdeauna mai presus de orice. 

Sau dimpotriva, acei oameni care invariabil joaca rolul de martiri. Ei mereu au tendinta de a se sacrifica spre binele grupului, sau al unui membru al acestuia, de a-si pune dorintele sale pe un plan secund, pentru a se putea indeplini dorintele celorlalti.

De exemplu, cand se organizeaza concedii, si-ar dori sa mearga la munte si nu la mare, sa mergeti cu masina nu cu trenul, atat de incomod, sa stati la hotel si nu la pensiune sau cort. Cand mergeti in oras, ar vrea sa mergeti la un restaurant dragut nu tot la acelasi pub din cartier, sau poate la o cafenea mai intima in defavoarea unui local de fite, super aglomerat. Dar, pentru a nu dezbina grupul, nici macar nu isi mentioneaza preferintele.

In grupul vostru exista aceste personaje, care este pozitia vostra  fata de  fiecare in parte ?

Voi in care tipologie va incadrati in cadrul grupului vostru ?