Progresul personal sau avansarea ierarhica ?

Pentru multi dintre noi cele doua concepte reprezinta acelasi lucru, acelasi scop, odata cu „avansarea in grad” putem sa spunem ca am evoluat, am facut un progres.

Ceea ce este trist insa este tocmai faptul ca cele doua, de foarte multe ori nu sunt direct proportionale, si cand spun asta, ma refer la acei oameni care ajung pe pozitii foarte bune, poate si intr-un timp relativ scurt, dar experienta lor in domeniul in care activeaza lasa de dorit.

Asta e cel mai evident in perioada acesta a ultimilor ani, cand foarte multe pozitii importante, care implica o oarecare responsabilitate, sunt ocupate de persoane incompetente.

Nu am studiat eu multe culturi ca sa pot spune ca asa e peste tot, dar in general la noi in tara, asta poate observa orice persoana care isi pune macar odata problema asta.

Noi nu suntem interesati sa acumulam cunostinte, sa devenim din ce in ce mai buni, niste asi in domeniul nostru, scopul nostru principal este cum sa evidentiam o realizare ca sa putem trage foloasele imediate. Nu suntem dornici sa perseveram, sa ne aprofundam cunostintele, sa acumulam cat mai multa experienta, nu, suntem dornici de o recompensa imediata, o avansare cat mai rapida, sau macar o renumerare corespunzatoare.

In acest context, este motivatia noastra corecta?

Sa ne gandim ca, printr-un noroc foarte mare, am terminat un poiect  la termen, si cu putin ajutor ( bineinteles a fost o intreaga echipa care a lucrat),  a iesit si foarte bine. Normal acum, primul nostru gand ar trebui sa fie urmatorul proiect de care vom fi responsabili. Va fi sanasa nostra sa ne sedimentam cunostintele acumulate in proiectul anterior, si probabil si acesta noua provocare va aduce, in plus, cateva experiente noi.

Dar cati dintre noi chiar avem reactia asta?

Cei mai multi, isi vor pune problema in felul urmator: am realizat un proiect important, a iesit foarte bine deoarece am muncit foarte mult, asadar acum urmeaza sa imi primesc rasplata. Fie ea de orice natura, lauda in fata colegilor, poate o marire de salar sau in cel mai bun caz o pozitie mai buna, cu toate facilitatile care o implica.

Acum, sa ni se recunoasca munca, meritele, nu este un lucru rau, dimpotriva, ne motiveza, ne impulsioneaza sa facem mai mult.Trebuie doar, ca obtinerea acestor recompense, beneficii, sa nu fie singurul nostru scop.

Dar sa zicem ca suntem cazul cel mai bun, mai fericit si dupa un singur proiect foarte reusit, obtinem o pozitie mai buna.

Insa, oare cand am visat la acest post, am avut in vedere si responsabilitatile care le presupune, experienta necesara pentru a putea indeplini sarcinile dar mai ales implicarea de care este nevoie?

Ne gandim ca, ce usor ar fi sa avansam si noi, dar daca s-ar putea fara prea multa munca, poate pe sistemul PCR ( pile, cunostinte si relatii), sa mai scapam si noi de atata munca, atatia sefi,  fara sa avem in vedere faptul ca, o functie importanta vine si cu o mare resonsabilitate.

 Degeaba vom trece nivelele ierarhice ca lebada prin apa, pentru ca, atunci cand vom ajunge aproapre de varf, vom realiza ca ne lipseste baza. Ca nu suntem demni de acea pozitie, dar poate cel mai important si frustrant in acelasi timp, ca cei cu care lucram isi dau seama de aceste lucruri.

Si atunci nu e mai bine sa muncim pentru noi, pentru progresul personal? Sa incercam sa acumulam cat mai multe cunostinte, mai multa experienta, sa fim capabili sa ne facem munca fara un stres foarte mare, constienti fiind de background-ul nostru,  iar avansarea ierarhica sa fie pe un plan secund .

In foarte multe echipe, sunt membri mult mai respectati decat managerii care le conduc.

Sunt acei oameni care isi fac munca cu daruire, sunt asi in domeniul lor, pot oricand sa substituie chiar si doi, trei membri ai echipei, si datorita acestui lucru sunt si foarte respectati.

Ar putea cu usurinta sa conduca acea echipa, sau poate un intreg departament, fara sa faca cine stie ce efort ( de care se tot plange seful mare ).Si asta, nu pentru ca ar avea cine stie ce calitati inascute de lider, dar este foarte pregatit, munceste foarte mult, stie ce trebuie facut indiferent de situatie, este un om cheie pentru firma respectiva, iar oamenii cu care lucreaza stiu asta.

Acesta este pozitia spre care, ar trebui noi, cu totii sa tintim.

Sa fim apreciati pentru munca noastra, pentru experienta care o avem si profesionalismul de care dam dovada, si cel mai important, pentru ce fel de oameni suntem, nu pentru pozitia pe care o ocupam. Pentru ca indiferent ce functie avem, ce post important ocupam, atunci cand parasim biroul, locul de munca, in multime, suntem intai de toate, oameni.

Asadar, am putea oare, ca inainte de a ne dori sa fim oameni de succes, sa ne straduim sa  fim niste oameni de valoare?

Tuturor oamenilor de valoare,  mult succes!