Pages

Pierderea identitatii intr-o relatie. Relatiile dincolo de patul lui Procust

In aceasta perioada, oamenii au inceput sa isi caute propria identitate mai mult decat in trecut. Daca pana acum rolurile intr-o relati...

Cautarea fericirii...pana unde?

Acumularea de bogatii, de bunuri personale...obsedanta idee de a atinge fericirea...
Se spune ca aceasta e cea mai lunga calatorie, in care cautam fericirea, deoarece dureaza toata viata.

Inca din primele faze ale vietii nostre, accedem spre ceva, spre un nivel superior celui in care ne aflam la momentul respectiv.
Incepand cu scoala, cand in fiecare treapta suntem oarecum impinsi de la spate sa muncim mai mult, sa ne straduim mai mult,  pentru a ajunge in cele mai bune clase, apoi la cele mai bune licee, facultati si asa mai departe.

Apoi trecem in cea de-a doau etapa a vietii, cand pentru prima data in 20-22 de ani, pricipala noastra misiune nu mai e sa invatam. O noua era incepe, cea pe care ne-am imaginat-o ca va fi cea mai minunata, ca in cele din urma nu vom mai studia si depinde de parinti, ce vom incepe sa muncim, vom castiga o caruta de bani si vom putea sa facem tot ce ne-am dorit in ultimii 20 de ani.
Totusi pentru majoritatea dintre noi nu e asa. Terminam cu licenta sau masteratul si incepem entuziasmati sa ne cautam jobul visat.....trec saptamani, luni,  o multime de CV-uri depuse, in unele cazuri poate chiar 1-2 ani si jobul mult dorit intarzie sa apara. In cele din urma, dupa cateva interviuri fara finalitate, ne decidem ca poate pentru inceput, am putea opta pentru un post sub pregatirea noastra, la urma urmei toata lumea incepe de jos. Si asa ne trezim muncind intr-un loc pe care nici macar in cele mai sumbre ganduri ale noastre nu l-am imaginat, coordonati fiind de un supervizor cu o pregatire mult sub a noastra si cu un salar minim pe economie.

Din acel moment ne dam seama ca nu toate visele se pot implini cu usurinta....si incepem sa muncim cu sarguinta, mai facem un curs, o atestare, mai obtinem o certificare, uneori renuntam la viata personala....nu de tot, doar ca ne restabilim prioritatile, zicem noi. Si uite asa, dupa cativa ani la munca de jos concomitent cu noptile nedormite, o multime de experiente, nu toate placute, in sfarsit reusim sa fim vizibili pe piata de munca.
Obtinem un loc de munca cat de cat bun, nu ceea ce am visat noi, dar totusi conex, cu o renumerare care, pentru prima data ne permite sa ne gandim la un cont de economii (plan de acumulare cum ii zic bancile, in care suma minima pe care trebuie sa o depui e 50 RON J )
Treptat, treptat, cu cateva ore suplimentare saptamanal, cateva concedii la tara, la parinti multime de alte sacrificii si renuntari...primul vis se implineste...prima masina. Care la fel, nu e cea la care visai cand erai copil, dar in vremurile aceastea de criza, este mai mult decat satisfacatoare.
O perioada esti asa entuziasmat, atat de fericit, de satisfacut, visul tau a devenit realitate, ai facut cateva sacrificii, dar a meritat, acum te simti implinit. Ce pacat insa ca aceasta satisfactie nu va dura foarte mult...
Iti dai seama, ca acum ai cu ce te plimba, cu ce te da mare prin fata cafenelelor, prieteni sau colegi mai au nevoie de tine sa ii duci, aduci, ii mai iei de la serviciu, deci ai realizat ceva, oameni au nevoi de tine. Ce bine te simti cand constientizezi toate astea. Totusi, in toata aceasta perioada atat de euforica un gand te loveste dintr-o data. Ai realizat atatea, ai obtinut ce ai vrut, dar totusi dormi in patul altcuiva, stai in casa unor straini, in cel mai bun caz a unor cunostinte.
Realizezi ca aceasta postura nu este una care se incadreaza in profilul unui om de succes. In chirie,  in cele mai bune cazuri, stateai in facultate, dar acum tu, care ai muncit atat, te-ai spetit invatand , in timp ce altii aveau tot felul de activitati placute cu cei dragi, ai facut atatea eforturi, meriti sa benefeciezi de alt statut, unul mai privelegiat...statul de proprietar.
 Si uite asa, o noua cursa incepe.
Din nou sacrificii, economii, renuntari, poate o multime de frustrari, de ce nu ai fost si tu norocos sa mostenesti ceva, sau sa fi castigat ceva poate...exista o multime de cai mai usoare de a obtine ceea ce ne dorim. In cele din urma iti dai seama ca oricum poti sa obtii si acest lucru de unul singur ( bancile sunt doar un ajutor din umbra :D ).

Asadar o noua calatorie se intrevede si indiferent cat de greu va fi sa ajungi la destinatie, nu vei renunta pana vei ajunge. Si te stresezi, pui lururile cap la cap, cum poti drege, cum mai poti economisi, cum ar fi cel mai bine, cel mai usor.

Dupa o perioada, mai lunga sau mai scurta, depinde cat esti de perseverent, te apropii de izbanda. Ceva birocratie, cateva taxe fara vreo legatura cu scopul tau, dar obligatorii, si uite ai ajuns la capatul calatoriei, la destinatie, esti fericitul proprietar al unei locuinte .Momentul mult asteptat, il traiesti cu atata intensitate, incredbil. Asta e tot ce ti-ai dorit inca de pe vremea cand stateai la camin in facultate, si intimitatea era doar un vis frumos.
Te consideri o persoana implinita, si bineinteles simti nevoia sa imparti aceasta bucurie cu familia, prietenii, apoi sa faci cunoscut succesul tau pritenilor, colegilor, cunoscutilor, dai petreceri de casa noua, si asa traiesti cum stii tu mai bine momentul.
Acum chiar esti implinit, ai o casa, o masina ba, dupa realizarile acestea ai gasit si dragostea ( sau cel putin asa crezi tu ), si ai devenit si mult mai increzator, mai sociabil.

Ce poveste frumoasa! Uite ca se poate, daca esti muncitor si nu iti e distrasa atentia de la obiectivele tale, cu siguranta pot fi indeplinite. Tu esti cel mai bun exemplu in acest caz.

Zambitor, te intorci in masina ta draguta, la noua ta casa, si mai draguta, mai fericit ca oricand, fara sa stii ce te asteapta. Cand esti in parcare,...stupoare, vecinul de la doi, si-a luat o masina noua nouta, are si motor mai mare, ceva facelift, oricum de vis.
Bun venit din nou la inceputul calatoriei.
Din acel moment, in fiecare zi, in parcare vezi un om mai implinit decat tine, a carui realizari sunt mai mari, nu neaparat si mai importante. Deci se poate chiar mai mult decat ai facut tu, mult mai mult. In cele din urma, obosit de atatea ganduri negre, te consolezi cu ideea ca tie iti ajung realizarile tale, esti un om implinit totusi, asa ca redevii increzator si sociabil, deschis la discutii si cu vecinii, ocazie cu care, vecina de la parter, iti spune ca daca ai putea sa nu parchezi acolo masina unde o parchezi de obicei,  ca vor sa parcheze ei, sa poate sa isi puna bagajele, ca se pregatesc de concediul in strainatate, casa lor de vacanta fiind deja plictisitoare.
Acesta este apogeul!  Masini mai tari, case de vacanta, concedii in strainatate....doamne cate au realizat oameni acestea, cate isi pot permite.  Realizarile tale sunt total eclipsate, ce ai reusit tu este nesimnificativ, atat de infim, nici macar nu te mai poti incadra in aceeasi clasa sociala cu ei.
Cand faci aceasta analiza, tragi aceste concluzii, subiectivismul tau e cel mai mare dusman.
 El te face sa uiti de toate lururile care au putut sa contribuie la aceasta bunastare a celor de langa tine. Sa te simti atat de lovit de soarta, de lipsit de sansa in viata, fara sa iti dai seama defapt de viata minunata pe care o ai.
Si din nou incepi o lupta continua, o lupta cu tine insuti, pentru  a face mai mult, a aduna mai mult, incerci sa te intreci pe tine insuti, ceea ce e un lucru bun de altfel, atata timp cat aceasta idee nu devine obsedanta, nu este cea care iti creaza nopti ndeormite sau priviri pierdute.

Este foarte important sa stim ccare ne sunt posibilitatile, dar mai ales sa ne cunoastem limitele...pana unde putem sa mergem pentru a obtine ceea ce dorim.

Si apoi, este ceea ce ne dorim necesar, avem cu adevarat nevoie de toate acele lururi dupa care tanjim pentru a ne simti impliniti, fericiti?Sau lipsa nostra de cultura spirituala ne impinge in acesta cursa, de a dobandi cat mai multe averi si bogatii, in speranta ca in acest fel ne vom gasi linistea, fericirea? Nu este oare chiar aceasta cursa cea care ne creaza neimplinirea, care ne facem sa ne simtim atata de nefericiti, de lipsiti de ajutor?

Sa cautam fericirea e poate esenta vietii fiecaruia, insa pe langa acesta cautare, foarte importanta este pretuirea ei atunci cand ai gasit-o.

Din pacate, foarte multi dintre noi o gasim, ceea ce ar trebui sa fie considerat cazul fericit, dar apoi ne obisnuim cu ea, si devenim atat de siguri  ca ni se cuvine, ca nu mai stim sa o pretuim.
Si incepem sa cautam alte lucruri, alte dorinte iau nastere, si speranta ca implinirea lor va contribui la o fericire si mai mare...insa nu facem altceva decat sa ne departam de esenta.
In cele din urma,  nu este vorba de a nu ne dori mai mult de la viata, sa nu va straduiti mai mult, sa munciti cu mai multa ardoare...doar sa invatatam sa apreciem ceea ce avem in fiecare moment. 

Sa fiti obiectivi atunci cand faceti analiza propriei vieti, cand faceti bilantul.
Aprecierea corecta a tuturor aspectelor din viata fiecaruia, cantarirea lor intr-un mod just, real, inevitabil va va da o stare de bine.



Sa ajungeti la destinatie!

2 comments:

  1. Foarte bun articolul; mi-a captat atentia pana la sfarsit.
    Mda, adevarul este ca multi nu pretuim ceea ce avem si vrem intotdeauna mai mult de la viata insa in fond, asta e si esenta vietii "dorinta de a avea mai mult, de a descoperi ceva nou". Din pacate multe persoane confunda aceasta dorinta cu dorinta de a se etala si de aici aparitia frustratilor care in loc sa se bucure de viata trag pentru a avea mai mult decat x-ulescu.

    De cele mai multe ori fericirea se afla in lucrurile pe care nu le vedem orbiti fiind de scopul spre care privim cu atat interes...

    ReplyDelete
  2. Buna dimineata, Cristian

    Esti primul care a lasat un feedback despre acest articol, defapt despre aceste ganduri, deci ma bucur foarte mult.
    Insa mai mult decat atat, ma bucura faptul ca l-ai inteles, iar acest lucru este cel mai bine exemplificat de ultima ta propozitie.
    Oare cum am putea face sa ni se deschida ochii, mintea si sa apreciem ce avem in fiecare moment, in loc sa fim nefericiti pentru ceea ne ne lipseste...

    ReplyDelete