O viata fara constrangeri

Imi traiesc viata fara limitari, prejudecati  si fara teama de a fi judecat, doar dupa regula bunul simt!

Cum ar fi sa poti spune si mai ales sa faci asta?

Minunat, cu siguranta!

Sa nu fie niciodata nici un fel de retinere intre doi oameni, care printr-o conjunctura au ajuns sa se cunoasca si poate ca si-ar dori mai mult. Sau poate nu….dar sa stie ca pot sa incerce fara nici un fel de limitare, sau teama ca daca lucrurile decurg intr-un fel sau altul, vor fi judecati.

Ce o sa spuna cei din jur? Parinti, prieteni, rude, colegi? Eu sunt cu mult mai sarac decat ea, sau eu sunt cu mult mai tanara decat el. Eu sunt alb si ea e neagra…ce o sa spuna rudele?

Si o mie de asltfel de nepotrivire. Dar oare sunt aceaste diferente nepotriviri?

Cine stabileste care sunt doar diferente si care sunt nepotriviri? Cat de mult au de-a face prejudecatile de-a face cu stabilirea etaloanelor de ce e bine si ce nu, ce e de-a dreptul rau?

Indiferent de domeniul la care ne referim, oamenii care vin cu reguli pentru domeniul respectiv, ii consideram noi a fi cei mai competenti, din moment ce li s-a permis sa ajunga atat de departe si au dreptul sa emita legi. Ii consideram de o competenta indubitala si de aceea nici nu se pune problema sa ne indoim de judecata lor.

Insa viata ne arata zi de zi, in mai toate aspectele ei, ca cei care fac legea, impun regulile, nu sunt cei mai ancorati in realitatea pentru care emit ghidul de cum ar trebui sa fie.

 Iar cel mai edificator exemplu sunt politicienii, cu toate comisiile lor de specialitate, cand un grup nereprezentativ de oameni, 10-15 persoane, emit legi si reguli pentru un anumit sistem ( de sanatate, invatamant, etc), fara ca aceia sa fie cei mai eruditi in domeniul respectiv.

Sunt doar niste oameni de o anumita profesie, care fiind membri de partid au ajuns in pozitiile respective. Si ajung sa impuna limitari pentru somitatile din domeniul respectiv, dar care au ales sa se dedice muncii din domeniul ales, in loc sa urmareasca obtinerea nemeritoasa a diverselor beneficii oferite de o anumita pozitie politica.

Si acest exemplu se poate extinde la absolut toate aspectele vietii.

Oare cei care impun regulile, limitarile, dupa care trebuie sa se ghideze intreaga societate,  chiar sunt in masura sa emita aceste judecati? Adevarate manuale despre cum ar trebui sa isi traiasca ceilalti viata.

La noi, in societatatea actuala, o astfel de autoritate extrem de moralista a fost Biserica, sau defapt nu, cei care, in lupta pentru o feliuta, s-au inscris in diversele ei structuri. Si aceste strucutri organizatorice, ne-au spus sute de ani, ce e bine si ce nu. Ce putem face si ce e absolut interzis, daca nu vrem sa ardem in focul vesnic.

 Iar noi, am luat adliteram aceste indemnuri, fara sa constientizam ca nefacand un lucrru sau altul, ne aduce o instatisfactie si o nefericire continuua,  o durere care e ea insasi un foc care ne arde in interior poate intreaga viata.

De ce?

Doar pentru ca o autoritate, care ne seduce copii, fratii, adolescentii de prin seminarii si ii supune unor abuzuri de nedescris, a spus candva ca daca facem aia sau cealalta, in cutare zi, nu ne vom mai gasi linistea niciodata. Si au resuit sa ne induca intr-atat idea asta, ca daca totusi gasim puterea sa trecem peste limitarile impuse, apare sentimentul de vina care ne macina cumplit.

Si atunci, ce ne-a mai ramas veridic? Dupa legile cui traim noi? Regulile impuse de catre cine, le urmam orbeste si ne ghideaza viata?

A unor politicieni corupti si incapabili, a unor structuri spirituale decadente? Cine ne ghideaza noua actiunile, trairile si ne judeca daca  indraznim sa traim altfel decat impusde catre ei?

Nu sunt un om rebel, inadpatat, dar nu pot sa nu ma intreb, cum stiu eu, daca legile societatii in care traiesc, sunt cele corecte? Ca acestea sunt cele pe care trebuie sa le urmam, obedienti?

Cum pot sa am certitudinea ca toate asa zisele reguli si limitarile sunt pentru binele meu, cum mi se spune mereu si din toate partile? 

Cand eu simt doar irosire, ingradire, neputinta, nedreptate!