Calatoria prin viata: Idealul masculin

Calatoria prin viata: Idealul masculin: Un barbat inalt sau poate fi si de inaltime medie? Sa fie slab, gras? Sau mai bine sculptat la sala, mai ceva ca o opera a lui Brancusi? ...

O viata fara constrangeri

Imi traiesc viata fara limitari, prejudecati  si fara teama de a fi judecat, doar dupa regula bunul simt!

Cum ar fi sa poti spune si mai ales sa faci asta?

Minunat, cu siguranta!

Sa nu fie niciodata nici un fel de retinere intre doi oameni, care printr-o conjunctura au ajuns sa se cunoasca si poate ca si-ar dori mai mult. Sau poate nu….dar sa stie ca pot sa incerce fara nici un fel de limitare, sau teama ca daca lucrurile decurg intr-un fel sau altul, vor fi judecati.

Ce o sa spuna cei din jur? Parinti, prieteni, rude, colegi? Eu sunt cu mult mai sarac decat ea, sau eu sunt cu mult mai tanara decat el. Eu sunt alb si ea e neagra…ce o sa spuna rudele?

Si o mie de asltfel de nepotrivire. Dar oare sunt aceaste diferente nepotriviri?

Cine stabileste care sunt doar diferente si care sunt nepotriviri? Cat de mult au de-a face prejudecatile de-a face cu stabilirea etaloanelor de ce e bine si ce nu, ce e de-a dreptul rau?

Indiferent de domeniul la care ne referim, oamenii care vin cu reguli pentru domeniul respectiv, ii consideram noi a fi cei mai competenti, din moment ce li s-a permis sa ajunga atat de departe si au dreptul sa emita legi. Ii consideram de o competenta indubitala si de aceea nici nu se pune problema sa ne indoim de judecata lor.

Insa viata ne arata zi de zi, in mai toate aspectele ei, ca cei care fac legea, impun regulile, nu sunt cei mai ancorati in realitatea pentru care emit ghidul de cum ar trebui sa fie.

 Iar cel mai edificator exemplu sunt politicienii, cu toate comisiile lor de specialitate, cand un grup nereprezentativ de oameni, 10-15 persoane, emit legi si reguli pentru un anumit sistem ( de sanatate, invatamant, etc), fara ca aceia sa fie cei mai eruditi in domeniul respectiv.

Sunt doar niste oameni de o anumita profesie, care fiind membri de partid au ajuns in pozitiile respective. Si ajung sa impuna limitari pentru somitatile din domeniul respectiv, dar care au ales sa se dedice muncii din domeniul ales, in loc sa urmareasca obtinerea nemeritoasa a diverselor beneficii oferite de o anumita pozitie politica.

Si acest exemplu se poate extinde la absolut toate aspectele vietii.

Oare cei care impun regulile, limitarile, dupa care trebuie sa se ghideze intreaga societate,  chiar sunt in masura sa emita aceste judecati? Adevarate manuale despre cum ar trebui sa isi traiasca ceilalti viata.

La noi, in societatatea actuala, o astfel de autoritate extrem de moralista a fost Biserica, sau defapt nu, cei care, in lupta pentru o feliuta, s-au inscris in diversele ei structuri. Si aceste strucutri organizatorice, ne-au spus sute de ani, ce e bine si ce nu. Ce putem face si ce e absolut interzis, daca nu vrem sa ardem in focul vesnic.

 Iar noi, am luat adliteram aceste indemnuri, fara sa constientizam ca nefacand un lucrru sau altul, ne aduce o instatisfactie si o nefericire continuua,  o durere care e ea insasi un foc care ne arde in interior poate intreaga viata.

De ce?

Doar pentru ca o autoritate, care ne seduce copii, fratii, adolescentii de prin seminarii si ii supune unor abuzuri de nedescris, a spus candva ca daca facem aia sau cealalta, in cutare zi, nu ne vom mai gasi linistea niciodata. Si au resuit sa ne induca intr-atat idea asta, ca daca totusi gasim puterea sa trecem peste limitarile impuse, apare sentimentul de vina care ne macina cumplit.

Si atunci, ce ne-a mai ramas veridic? Dupa legile cui traim noi? Regulile impuse de catre cine, le urmam orbeste si ne ghideaza viata?

A unor politicieni corupti si incapabili, a unor structuri spirituale decadente? Cine ne ghideaza noua actiunile, trairile si ne judeca daca  indraznim sa traim altfel decat impusde catre ei?

Nu sunt un om rebel, inadpatat, dar nu pot sa nu ma intreb, cum stiu eu, daca legile societatii in care traiesc, sunt cele corecte? Ca acestea sunt cele pe care trebuie sa le urmam, obedienti?

Cum pot sa am certitudinea ca toate asa zisele reguli si limitarile sunt pentru binele meu, cum mi se spune mereu si din toate partile? 

Cand eu simt doar irosire, ingradire, neputinta, nedreptate!

Viata...

Viata nu te intreaba niciodata nimic. Nu tine cont de cine esti si de ce ai facut, bun sau rau. Ea doar iti da un test de supravietuire, o lovitura si te lasa sa te descurci. Si asa apar optiunile… toate sub forma de lectii – unele mai dure, altele mai blande, dar in urma carora, cu siguranta, te vei schimba, de multe ori atat de mult, pana la a nu te mai recunoaste pe tine insuti.

                                                                                       Fluturi, Irina Binder 

Nu am nevoie, imi face placere

Te rog sa intelegi…..

Nu pentru ca am nevoie,  vreau  sa ma iei tu cu masina, in loc sa conduc eu pana la locul intalnirii. E doar o chestiune de confort. Stii ca pentru masina mea toate locurile de parcare par extrem de inguste. J

Plus ca imi face o placere nebuna sa palavragim in drum spre restaurant. Sa imi spui cand urc langa tine ce bine arat si ce bine imi vine rochia noua. Sa imi spui ce mult  te bucuri ca am venit cu initiativa asta si asa ai plecat si tu intr-o zi mai devreme de la birou.

Nu am nevoie,cand iti spun ca mi-ar face placere sa luam cina in oras.

Stii foarte bine ca sunt o bucatareasa excelenta si sunt mai mut decat capabila sa imi asigur hrana proprie. Doar am trait, si inca destul de bine, si inainte sa te cunosc pe tine.

Este vorba doar despre compania ta.

Imi place uneori sa facem rezumatul zilei cu un pahar de vin bun in mana si sa facem planul pentru maine, in timp ce savuram un desert delicios. E parca un preambul pentru un start mai bun, pentru ziua ce urmeaza.

Nu e pentru ca am nevoie, daca iti spun ca imi plac trandafirii.

Am unii in gradina, pe care chiar ii ingrijesc cu drag. Nu ma impiedica unghiile proaspat date cu oja, fiindca tot ce avem natural, ne-a fost dat sa ni se potriveasca perfect. 

Dincolo de asta, e doar o informare, o subitilitate pentru tine.

E un ajutor dragul meu, despre cum ai putea sa ma faci fericita. Fiindca stiu ca iti doresti asta, doar ca esti cam neindemanatic. Tu ai vrea, dar nu stii cum si care ar fi cea cel mai potrivit mod….si nu e doar vina ta.

Daca inainte te-ai intalnit cu 2-3 femei care iti cereau la a doua intalnire bani de chirie, sau o pereche de pantofi care valorau cat salarul pe care il au ele pe o luna, e normal sa crezi ca am asteptari similare. Sau chiar mai mari, avand in vedere ca eu deja sunt bine incaltata si nici chirie nu trebuie sa platesc.

Stii dragul meu, nimic din ce iti cer, nu este pentru ca am nevoie sa imi oferi tu. Pentru ca singura nu as reusi sa am.

Aceste cerinte reprezinta de fapt, incercarea de a te integra in viata mea. Cand ne-am intalnit, aveam deja cam tot ce crezi tu ar putea fi important pentru mine. Sau ce e important pentru tine, poate.

Singurul lucru care imi lipsea si ai putea sa imi oferi tu, este compania ta. Timpul tau.

Nimic din ceea ce iti cer, nu este pentru ca am nevoie, totul este doar pentru ca imi face placere. 

Iar daca intrebi cand repetam din nou o activitate, imi dau seama ca ti-a facut placere cel putin la fel de mult cat mie, sa petrecem acel timp impreuna.

Asa ca te rog, pune-ti senzorii in actiune si interpreteaza corect semnalele.
E obositor sa adaug note de subsol pentru fiecare pagina. 

Idealul masculin

Un barbat inalt sau poate fi si de inaltime medie? Sa fie slab, gras? Sau mai bine sculptat la sala, mai ceva ca o opera a lui Brancusi? Sa fie inteligent sau sa fie istet? 

Ca alte atribute excludem din start…

Foarte multe criterii ar fi de trecut pe lista, ca sa nu pierdem nimic din vedere. Doar trebuie si sa dam bine in exterior.

Dar pana la urma ce cautam???

Cu ce ne ajuta patratele lui, daca tot singure ne caram sacosele, cu ce ne ajuta ca e fabulously tall cand tot singure ne schimbam becul? Cand si un scaun ne este mult mai de ajutor decat centimetrii lui in plus.

Deci, ce cautam?

SENTIMENTE!

 Asta cautam.

Cand am gasit sentimentul, omul care reuseste sa ne ofere acel sentiment de care avem fiecare nevoie si care poate fi diferit de la om la om, de la femeie la femeie,  nimic nu mai conteaza.

Nu conteaza ca nu e cel mai chipes, ca e chel si cu burta sau ca mai bine il ocolesti decat sa sari peste el. Cum nu mai conteaza nici faptul ca nu are o hergelie de cai captiva intr-o cheie briceag. Nu conteaza ca sta cu chirie sau ca are rate la tot ce are pe numele lui. Nu mai conteaza nimic….

Fiecare om cauta defapt un sentiment;  are o nevoie pe care inconstient nu poate sa si-o satisfaca in alt mod, decat prin sau alaturi de cineva.Si bine ar fi sa fie a doua varianta!

Cand acest sentiment este generat de prezenta unei persoana, nu mai conteaza nimic altceva. 

Sa fie clar, aici nu ma refer la epave emotionale, care se agata de orice respira: catel purcel, barbat. 

Ma refer la oameni normali, cu capul pe umeri si bine ancorati in realitate. 

Fie ca e nevoia de iubire, de afectiune, de siguranta,  nevoia de protectie sau pur si simplu sentimentul ca in cazul in care ai vreodata nevoie de cel mai mic ajutor, cel mai neinsemnat efort, ar fi acolo, dornic sa ti-l ofere. Acesta este defapt ceea ce cautam,  toate acestea putand poate, sa fie concentrate intr-un singur cuvant - disponibilitate.

Dar nu din aceea ca e mereu la dispozitia noastra, sa stim ca noi doar spunem sari si el intreaba cat de sus. Nu , nu de asta avem nevoie… 

Ne place sa stim ca fost facut un minim de un efort, ne incita sudoarea fruntii :)

Sa stim ca desi este extrem de ocupat , indiferent ca e medic si are operatii pe creier pana tarziu in noapte, ca e mecanic si are o masina de predat clientului la sfarsitul programul, sau ca e un corporatist workaholic, isi va face totusi timp sa vina cu noi la seminarul acela atat de important, sau la ziua unei prietene pe care el oricum nu o agreeaza. Sau orice alta activitate care are pentru noi o oarecare insemnatate.

Avem nevoie sa stim ca e acolo, ca daca ar fi cazul, ar veni alergand sa ne sara in ajutor. Sa simtim ca dorintele noastre primeaza in fata tuturor, uneori chiar si inaintea dorintelor lui. 

Sa simtim ca am fost intelese, ca omul a facut alegerea pentru o activitate impreuna in deplina cunostinta de cauza. Nu ne place sa ni se faca pe plac doar de frica unor consecinte si nici supunerea nu e apreciata, decat doar in anumite situatii, putine. 

Nu, nu de dorim un pres, un om fara personalitate care face mereu cum i se spune. Nu ne plac marionetele.

Insa am aprecia sincer un echilibru. 

Si am fi cele mai fericite daca s-ar intalni cererea cu oferta!